Pentru Părintele Lavrentie, smerenia era cea mai importanta virtute. Duhovnicul se ocara des pe sine: “Sunt lenes; sunt un harb; sunt bun la fiare vechi; nu am nici o fapta buna”, spunea duhovnicul. Chiar daca slujitorul Domnului de la Mănăstirea Frasinei a calatorit mult prin tara pentru a fi aproape de cei care aveau nevoie de el, de sfaturile si de spovedania lui. Multi i-au trimis scrisori sau l-au cautat la mănăstire pentru a-i cere să se roage pentru ei. A ajutat la construirea mai multor biserici, dar si familii sărace si copii care doreau să invete. “Nu am vazut în viata mea atatea masini trecând pe aici până la inmormantarea părintelui. Erau oameni din toata tara.” In Mănăstirea Frasinei nu au voie să urce femeile, deoarece în locas sunt respecate regulile de pe Muntele Athos. Prezenta femeilor la Frasinei este oprita si de un blestem al Sfântului Calinic. La inmormantare, credincioasele au stat la poarta mănăstirii.
